CMOS CHECKSUM ERROR – Rezolvare

CMOS checksum error – Eroare intalnita imediat dupa secventa de boot. Aceasta eroare sperie si pe cei care au ceva habar despre CMOS, ce sa mai vorbim despre un utilizator mediu sau…sub-mediu.


Ce inseamna CMOS? – Complementary metal–oxide–semiconductor. V-am lamurit. Pe intelesul tuturor, CMOS se ocupa cu micro-circuitele de pe placa de baza a unui sistem. Pentru informatii detaliate despre CMOS, consultati wikipedia.
Cand apare eroarea “CMOS checksum error”, inseamna ca ceva nu mai functioneaza ok pe placa de baza. Eroarea poate fi data din mai multe cauze.
1. Setarile din BIOS au fost modificate si valorile nu mai corespund sistemului. – Intrati in BIOS si executati “Load optimal settings”, “Load safe settings” sau “Load default settings”. Este una si aceasi optiune, dar numele ei difera de la un tip de BIOS la altul. La intrebarea ""Load Optimal Settings (Y/N)" apasati [Y] pentru a confirma schimbarea facuta si parasiti BIOS-ul.
2. Frecventa CPU este setata la viteze mai mari decat cele indicate de configuratia sistemului. – Incercati aceeasi metoda ca la puctul 1 sau verificati daca setarile din BIOS corespund cu cele din manualul placii de baza / calculatorului.
3. Memorie RAM incompatibila si/sau ati schimbat o placuta de RAM cu una care este “lovita”. Schema asta am patit-o acum cativa ani cand am cumparat o memorie defecta de la Depozitul de Calculatoare. Aveam 256 de RAM si am vrut sa mai pun o placuta de 256 RAM. Rezultatul a fost o placa de baza GIGABYTE schimbata. Bineinteles, pe banii mei.
4. Bateria de la BIOS a murit. – De regula aceasta baterie ar trebui sa tina minim 5-6 ani. Dupa “load optimal settings” la BIOS, asta ar fi cea mai ieftina cauza a erorii. Totul o sa revina la normal dupa schimbarea bateriei.
Aceastea ar fi principalele cauze ale erorii "CMOS checksum error". Nu va grabiti sa schimbati placa de baza pana nu verificati setarile BIOS-ul si bateria. In cazul in care nu va descurcati singuri sa schimbati o baterie de BIOS sau sa umblati in BIOS, mergeti la un service de specialitate. Nu uitati sa cereti garantia de service.

L.E. – “CMOS checksum error” este eroare independenta de sistemul de operare (OS Windows, Linux, etc) al calculatorului.
Bloc mesaje de eroare CMOS :
CMOS wrong
CMOS MEMORY size WRONG
CMOS Checksum Bad
CMOS checksum error defaults loaded
Warning! CPU has been changed please re-enter cpu settings in the cmos setup and remember to save before quit!

Comentarii