Skinput, sistemul care foloseşte epiderma umană drept interfaţa de interacţiune cu gadgeturile

Epiderma umană va deveni, în curând, interfaţa de interacţiune cu gadgeturile, cercetătorii americani dezvoltând un sistem-prototip intitulat Skinput, care ar putea înlocui dispozitivele digitale, potrivit BBC News.
Sistemul permite controlarea telefoanelor sau a dispozitivelor audio prin atingerea antebraţului sau a mâinii cu degetele.
"Corpul uman este cel mai evoluat dispozitiv", susţine Chris Harrison, creatorul sistemului.



Prototipul, intitulat Skinput, poate fi utilizat după 20 de minute de training. Soluţia ar putea uniformiza modul de interacţiune cu gadgeturile, indiferent de diversitatea acestora, facilitând astfel accesul utilizatorilor.

"Lucrul cel mai minunat legat de corpul uman este că suntem familiarizaţi cu el. Propriopercepţia permite identificarea corporală chiar şi dacă o persoană se roteşte minute în şir", a spus Harrison.

Cuplat la un proiector de mici dimensiuni, sistemul Skinput foloseşte pielea umană ca monitor, afişând tastele unui telefon mobil, sau meniul unei aplicaţii electronice.
Potrivit lui Harrison, dispozitivul va putea fi folosit în trei direcţii distincte. În primul rând, senzorii ar putea fi cuplaţi prin Bluetooth ca să controleze un gadget aflat în buzunar, cum ar fi telefonul mobil. Apoi, ar mai putea fi folosit pentru a controla un music player legat de braţ. Şi, în cele din urmă, senzorii ar putea funcţiona împreună cu un pico-proiector (mini-proiector), care foloseşte antebraţul sau mâna ca suprafaţă de afişare. De asemenea, Skinput poate fi folosit pentru a juca diverse jocuri, cum ar fi Tetris.

Comentarii