Decizia Curţii: IP-urile nu sunt persoane

Un tribunal american a decis că un IP nu poate fi folosit pentru identificarea unei persoane. Decizia vine după ce un număr de peste 100.000 de procese au fost intentate împotriva celor care participă la reţele de file sharing.
Principalele organisme care sunt în spatele acestor acţiuni sunt Motion Picture Asociation of America (MPAA) şi Recording Industry Asociation of America (RIAA). Reprezentanţii acestor foruri ştiu foarte bine că procesele nu vor opri pirateria. Aceştia au declarat că „Rolul proceselor în rezolvarea problemelor legate de furturile online este, în mod clar, limitat. Formularea unor cereri clare de daune faţă de companiile care încalcă dreptul de proprietate intelectuală nu constituie o soluţie pe termen lung. Aceste procese durează ani în şir şi sunt o sursă majoră de pierderi financiare.” În ciuda declaraţiilor însă, cele două organisme amintite au continuat să ceară daune, de multe ori nerealiste. De exemplu, Lime Wire a fost dată în judecată pentru (ţineţi-vă bine!) 75.000 de miliarde de dolari! Însă analiştii apreciază că aceste procese nu sunt îndreptate împotriva respectivelor sisteme de file sharing, ci sunt mai degrabă destinate să sperie publicul utilizator al sistemelor de gen BitTorrent. Metoda principală de identificare utilizată de organismele amintite este cu ajutorul IP-urilor. Însă cu câteva zile în urmă, aceasta a fost declarată nelegală. Judecătorul american Harold Baker a decis că VPR, o companie canadiană de filme pentru adulţi, nu poate cita furnizorii de Internet în justiţie pentru a a corela IP-urile calculatoarelor cu activitatea utilizatorilor. Logica deciziei a fost aceea conform căreia chiar dacă de pe un IP au fost desfăşurate activităţi ilegale, asta nu înseamnă neapărat că proprietarul acestui IP a comis o ilegalitate. Procesul amintit a fost intentat împotriva a 1.017 presupuşi „piraţi”. Judecătorul a declarat că „în acest caz, niciunul dintre cei 1.017 pârâţi nu a fost identificat. Mai mult, VPR ignoră faptul că proprietarii unui IP anume nu sunt neapărat infractori”. El a reiterat faptul că, deşi furnizorul conferă un IP fiecărui abonat, acesta din urmă poate fi nevinovat.

Baker a citat şi un exemplu recent, când agenţii FBI au arestat un cuplu american, după care le-au confiscat computerele, iPad-urile şi iPhone-urile, în baza unei acuzaţii de trafic de pornografie infantilă. După investigaţii mai amănunţite, s-a dovedit faptul că cei doi erau nevinovaţi: un vecin le folosea reţeaua wireless pentru fapte ilegale.

Comentarii